„Biserica Parohiei Drăgănescu, ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae, se numără printre sutele de biserici din ținuturile dunărene care au ținut flacăra credinței ortodoxe peste veacuri în rândul poporului, ca o candelă pururea aprinsă înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
Sunt cuvintele Preotului Paroh Lucian-Răzvan Petcu, care, într-o frumoasă zi de toamnă, a avut amabilitatea să ne povestească despre lăcașul din localitatea Drăgănescu, aparținătoare, administrativ, de orașul Mihăilești. Așezat pe mal de apă, într-o atmosferă cvasi-paradisiacă, armoniosul edificiu religios s-a încărcat de o faimă neobișnuită grație părintelui Arsenie Boca. După 1967, în plină epocă comunistă, duhovnicul Arsenie Boca, interzicându-i-se să mai țină slujbe la Sâmbăta de Sus, este nevoit să se mute la câmpie, mai exact în satul Drăgănescu. Era o altă tristă experiență, după cea din anul 1959, când a fost nevoit să părăsească mânăstirea Prislop (Hunedoara), unde își doarme somnul întru Domnul. Aici, la Drăgănești, vreme de circa 15 ani, părintele Boca mută harul din cuvinte în cel al culorilor cu care dă contur, pe pereții interiori ai bisericii, personajelor de căpătâi ale Noului Testament. Sfânta lucrare, pilduitoare prin fiecare trăsătură de penel, se dovedește un discurs acut, plin de mesaje moralizatoare adresate omului contemporan. Pierderea sufletului și sfârșitul lumii sunt reperele de îngrijorare maximă. „Pictorul religios” nu „vorbește” din amvon, ci din mijlocul purtătorilor de suflet și de conștiință, din sânul sfinților și conclavul oamenilor, îndemnul stăruitor, prin întreaga lui plasticitate, fiind îndreptat spre păstrarea întru îndumnezeire a curățeniei lăuntrice a ființei umane. Pictura sa a stârnit păreri dintre cele mai diverse. Părintele Iustin Pârvu, fostul stareț al mânăstirii moldovenești Petru Vodă, a făcut, în câteva propoziții, o veritabilă exegeză: „Nu pictura de la Drăgănescu, care este cu totul aparte faţă de predania iconografică ortodoxă şi pe care n-o putem include în tradiţia ortodoxă, fiindcă este o artă înscrisă în curentul acesta post-modernist. La fel ca şi anumite texte imnografice ale lui Sandu Tudor, care n-a greşit dogmatic doar pentru că s-a exprimat cu un limbaj mai aşa… E pur şi simplu o latură a artiştilor din ei, necanonică, însă Dumnezeu i-a iertat pentru aceste lucruri necanonice, pentru mărimea dragostei lor faţă de El.” Și încă o părere, formulată în 1971, de data asta de Nichifor Crainic, unul dintre pilonii de bază ai revistei interbelice „Gândirea”: „Din zugrav de suflete… iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase reflexul desăvârşirii Fiului lui Dumnezeu. E o mare mângâiere, acum când nu mai ai prilejul să desăvârşeşti pe aspiranţi, să poţi mângâia cu penelul pe cei desăvârşiţi pentru a-i da pildă pe zidurile sacre. Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. E o pictură nouă ca şi predica de atunci”.
Ca „zugrav de biserici”, părintele Arsenie Boca este unic în felul său, cu toate că, dincolo de erminii, figurile sfinte cărora le-a dat chip au o altă expresivitate comparativ cu cele realizate, de pildă, de un Pârvu Mutu. Dar asta este o poveste care nu poate fi dezvoltată apelând la… comparații. Fiindcă tot interesantul poet religios, care a fost Nichifor Crainic, mai spunea: „Sfinţia Ta ai înţeles să faci o pictura transfigurată în nuanţe clare şi deschise, paradisiace pentru a sugera lumea feerică de dincolo. Biserica de la Drăgănescu iradiază lumina raiului. Ceea ce domină în ea până acum e imaginea Maicii Domnului, cea care ocroteşte biserica din bolta altarului e pur şi simplu magnifică în milostivirea ei de mijlocitoare a lumii către dumnezeiescul ei Fiu”.
La biserica Drăgănescu, ctitorită în anul 1870, Arsenie Boca a pictat între anii 1968-1983, realizând o creație de „mare importanță teologică, duhovnicească și catehetică ce are în cuprinsul ei și mesaje de ordin profetic.” Și mai scrie părintele paroh Lucian-Răzvan Petcu, sinăian de baștină: „Părintele Arsenie a pictat uneori și noaptea, dăruindu-se în totalitate realizării acestei opere mântuitoare pentru noi. A și spus „pictez ceea ce văd”. În acest timp a primit și a vorbit cu credincioșii care-l căutau, uneori adresându-li-se de pe schela de lucru. Le vorbea și-i cutremura, căci le cunoștea defectele și calitățile sufletești, problemele și necazurile pe care le aveau, dar le și dădea acestora soluțiile potrivite, deseori proorocindu-le evenimente ce urmau să aibă loc în viețile lor”. De o astfel de proorocire au beneficiat, studenți fiind la fizică la acea vreme, Lucian – Răzvan și Marioara Daniela, tinerii care aveau să devină, peste un timp, preotul și preoteasa Petcu ai bisericii Drăgănescu, pictată de duhovnicul Arsenie Boca… (Va urma).
Articol realizat în cadrul Proiectului RO – BG 502
